Amintiri din copilarie- Leapsa

Doina m-a pus la treaba, pai n-am mai stat atat sa-mi strofoc creierii din facultatea tineretii mele. Odata provocat m-am simtit obligat sa raspund si … a iesit ce a iesit. Mi-a fost greu sa ma ridic macar la degetul mic al celorlalti care au participat la aceasta leapsa, dar ca si in sport, important e sa participi. Eu petrec mai putin timp pe blog si sper ca prietenii mei din blogosfera(imi permit sa-i numesc asa) Doina Popescu, Laura Ilica si Octavian Pelin ,nu se vor supara de parodia ce a iesit, asa ca sa-i dau drumul:

mai intai regulamentul:

1. Scrii o scurtă parodie a unui blog (sau a două bloguri sau trei).

2. Menţionezi în postul tău – cu link spre postul acesta – că participi la ştafetă.

3. Îl înştiinţezi şi pe cel parodiat: îi scrii o scrisoare pe hârtie, o pui în plic şi te duci până la poştă, cumperi timbru, scrii adresa cu pixul şi pui plicul la cutia poştală. O să-mi zici că au furat-o ţiganii s-o ducă la fier vechi! Fie! Îl anunţi prin mail cu link, comment-uri cu link pe blogul lui, vezi tu.

4. Bloggerul parodiat / Pricepe că ştafeta a luat.

5. Un comentariu că ai luat ştafeta la acest post este bine-venit şi necesar ca să-ţi bag un link în post.

ATENTIE!!!     Acesta este un pamflet: orice asemanare cu persoane sau situatii reale, este pur-intamplatoare !

Unele intamplari din copilarie ne raman mereu in mintea noastra, indiferent ca ele ne-au adus zambete sau intristari. Acum, privind inapoi, zambim si la acele intamplari care atunci poate ne-au facut sa vrem sa intram in pamant de rusine.

Eram un pusti crescut la tara si ca orice copil iubeam mult animalele si ma bucuram mult de prietenul meu Puiu, un armasar al bunicului meu pe care eram insarcinat sa-l duc la pascut, sa-l perii, sa-i dau apa etc.. Intre noi s-a legat o prietenie si in multe cazuri in lipsa de prieteni ma „confesam” lui. El mereu ma asculta si vedeam in privirea lui consolare si intelegere. Si ca sa vedeti ca nu exagerez o sa va povestesc o intamplare.

Abia asteptam vacantele de vara in care copiii de la oras veneau sa-si viziteze bunicii si ramaneau in sat in toata perioada aceasta. Vecina mea Doinita, atunci cand venea la sat in vacanta, crea o emulatie mare in randul copiilor. Cartile ei de Jules Verne pe care le citea tuturor copiiilor, jocurile pe care le stia, farmecul ei, o facea sa fie foarte iubita de copii. Pana si baietii cu care mergeam la scaldat sau la pescuit, stateau mereu in preajma ei si pe mine ma ignorau total. Mie nu-mi ramanea de facut decat sa-mi plang  amarul la Puiu care ma asculta si ma consola cum stia el mai bine, lovindu-ma cu coada. Invidia si ciuda era mai mare pentru ca peste tot pe unde mergeam toti satenii imi spuneau: „du-te ma si asculta povestile Doinitei, poate se prinde si de tine ceva”. Intr-o zi de sarbatoare cand toata lumea era adunata la Caminul Cultural, eu il las pe Puiu sa pasca pe terenul de fotbal din centru si merg la magazin sa-mi cumpar o inghetata polar. Intre timp, Doinita ca de obicei inconjurata de o gramada de copii si varstnici il vede pe Puiu si plina de sine le explica tuturor cum a facut ea echitatie si cum le va face o demonstratie. Se apropie de Puiu, il prinde sigura pe ea de coama si incearca sa se urce pe el, spun incearca pentru ca Puiu face o miscare brusca  si o tranteste pe Doinita cu fundul in cea mai mare balta din preajma. Nu spun hazul general care a fost, toata lumea se prapadea de ras si dupa cateva momente in care s-au mai potolit, Puiu se intoarce si scoate un nechezat printre dinti cu un zambet de toata frumusetea. Atunci mi-am dat seama ca Puiu ma razbunase. Si de atunci pot spune ca cel mai mare succes il aveam cand povesteam in sat si la scoala cum oraseanca a ajuns cu fundul in balta. Asa ajunsesem si si eu in centrul atentiei si asta numai datorita lui Puiu.

Ca orice copil aveam o fata care-mi placea tare mult. O chema Laura si abia asteptam vacantele ca sa o pot vedea. Ea bineinteles ca nu ma baga in seama. Ii placea foarte mult sa se uite la televizor la desene animate, la filme, la seriale ceea ce pentru noi era ceva deosebit. Cand venea in vacante la bunici ne aduna pe toti in curtea casei si pregatea scenariul pentru cate o poveste. Harap-Alb era povestea ei prefetara. Normal ca ea era fata Imparatului Ros. Si apoi incepea impartirea rolurilor. Eu speram asa de mult sa fiu Harap-Alb si stateam cu inima cat un purice asteptand sa-mi primesc rolul. Atunci Laura incepe: Tudor va fi Craiul, Doinita va fi Sfanta Duminica si asa mai departe. Cand vine randul meu, ma masoara din cap pana in picioare, se uita la chelia mea si spune:”tu vei fi spanul!” Nu va inchipuiti ce dezamagire pe mine, am jurat ca nu ma voi mai lasa tuns chel niciodata. Anul urmator. Vacanta de vara. Eu in tot anul ma pregateam pentru reintalnirea cu Laura. Parul meu astepta frumos netuns de cateva luni nominalizarea pentru rolul Harap-Alb. Si cate batai luasem de la ai mei ca nu vroiam sa ma tund. Ei nu stiau scopul meu. Si a venit clipa mult visata, impartirea rolurilor pentru Harap-alb. Laura, ca de obicei cu parul ei lung negru si zambetul ei fermecator ne masura pe toti cu ochii ei stralucitori. Spuse:” de data asta Tavi nu vei mai fi Harap-Alb, tu vei fi spanul, Ionica va fi Imparatul Verde, ghita va fi Craiul” si ajungand la mine se uita la parul meu lung si balai, va spun ca ma apucasera transpiratiile, si spune: tu vei fi…………………. Pasari Lati Lungila. Si uite asa prima mea iubire ascunsa m-a facut sa revin cu picioarele pe pamant si sa stiu ce asteptari sa am pe viitor de la fete.

Octavian era cel mai destept si cult dintre baietii din sat. Era un fel de „Gica contra”, de aceea noi toti il mai ocoleam. Si pe deasupra mereu iesea invingator in toate jocurile noastre. La primele alegeri de dupa revolutie, amicul meu Tavi era singurul dintre noi care-l sustinea pe Anton Crinescu, baiatul preotului. Noi mergeam cu birtasul din sat, Badea Troie care ne ducea cu barca la pescuit si era tare glumet. Nu zic ca ne mai si dadea sa bem cate o gura de visinata.  Tavi a fost tare suparat cand Troie a iesit primar si de necaz tot mai rar venea la sat in vacante. Cand ne mai intalneam cu el ne repeta mereu:”o sa vedeti voi, mai vorbim peste un timp, tot Anton era mai bun.”  Chiar daca il mai necajeam si radeam pe ascuns de el, noi nu-l suparam pentru ca avea cele mai bune casete cu muzica, era cel mai bun DJ la discoteca din sat si era toba de muzica.

Acum aud ca Doina a ajuns o mare scriitoare si iubeste foarte mult animalele, cu exceptia cailor bineinteles, iar Laura a fost o buna actrita dar care din cauza ca rolurile se imparteau pe pile si nepotisme n-a suportat mereu roluri secundare(cum imi dadea si mie de altfel) si a renuntat, iar acum lupta pentru drepturile omului.  De Tavi stiu ca este consilier al unui lider din opozitie si inca asteapta niste alegeri la care sa se poata bucura de victorie.

Sper ca prietenii mei din blogosfera DoinaPopescu, Laura Ilica, Octav Pelin vor avea rabdare si vor citi parodia mea si le spun ca mi-am permis sa-i introduc in povestile mele pentru ca am vazut ca au un ridicat simt al umorului si sunt convins ca nu se vor supara.

Anunțuri

5 răspunsuri to “Amintiri din copilarie- Leapsa”

  1. Bravo! După ce-a râs tot satul de mine, să râdă şi toată blogosfera…
    Să porţi nişte căţei de usturoi în buzunar… Poate ajută…
    Ca să te iert, mai bagă o parodie!
    Iubesc în aceeaşi măsură şi câinii şi caii…

  2. Am spus ca orice asemanare e intamplatoare. 🙂
    Mai o parodie????????? Iertare!!!!!!! E prea mult!

  3. Siguuuuuuur!
    O întâmplare-întâmplătoare
    S-antâmplat din întâmplare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: