Povestea lui Steve Jobs, fondatorul Apple

Merita cateva minute alocate citirii acestui material aparut in Evenimentul Zilei sub semnatura lui Ionut Fantaziu, cu povestea vietii fondatorului „Apple”.

O poveste extraordinara cu un inceput care nu prevestea nimic bun, abandonat de parinti, infiat de o familie mediocra, prin munca si ambitie, dupa o viata care bate filmul,  Steve Jobs ajunge unul din cei mai bogati si inteligenti oameni ai prezentului. Toate astea datorita mintii sale sclipitoare si a faptului ca a stiut sa invete din dezamagiri, nu a renuntat si a luat-o mereu de la capat. Pe langa toate victoriile repurtate in viata profesionala, sa mai amintim ca Steve a invins si o lupta in care abilitatile sale nu aveau cum sa-l ajute, a invins cancerul si poate pentru ca in viata, credinta si dorinta sunt mai importante decat tehnologia si stiinta. 

„Cu maletă neagră, în blugi şi adidaşi, şeful cel mare apare pe scenă să prezinte noile apariţii: iPhone, mp3 playerul iPod, laptopul MacBook sau inventiva tabletă iPad. Îl cheamă Steve Jobs, e şeful companiei americane Apple şi, cu siguranţă, unul dintre cei care dictează ce apare mâine în lumea tehnologică.

Jobs e cel care a inventat marketingul gadgeturilor, demonstrându-le celorlalte companii că, pe lângă invenţie şi design, ca să ai succes trebuie să îi faci pe oameni să vorbească despre produsule tale, să fie dependenţi şi interesaţi de ce pui pe raftul magazinului. Aşa au apărut cozi la magazinele de telefoane în ziua lansării iPhone, iar 3 milioane de tablete iPad s-au vândut în doar două luni jumătate. Fără el, Apple nu ar fi existat. Pentru o perioadă a fost înlăturat din cadrul companiei, însă văzând ca sunt aproape să se prăbuşească, cei care fac MacBook l-au adus înapoi. Anul trecut, acţiunile Apple au crescut cu 50% la bursa din New York. În prezent, compania este evaluată la peste 200 de miliarde de dolari.

Steve Jobs s-a născut în San Francisco pe 24 februarie 1955 şi, la scurt timp a fost adopatat. Părinţii săi biologici, Joanne Simpson şi sirianul Abdulfattah Jandali, erau încă studenţi în acea perioadă şi s-au hotărât să dea copilul spre adopţie.

„Mama mea biologică şi-a dorit foarte mult ca viitorii mei părinţi să aibă studii superioare şi era foarte aproape să fiu înfiat de un avocat şi soţia lui. Doar că, imediat după ce m-am născut, înainte să se semneze actele de înfiere, au spus în ultima clipă că, de fapt, ei îşi doresc o fată. Aşa că, la miezul nopţii, mama a sunat următoarea familie care era pe lista de aşteptare: «Avem un băieţel care a venit pe lume pe neaşteptate, îl doriţi?» – Ei au spus «Desigur»”, a destăinuit Steve Jobs într-un discurs pe care l-a ţinut în faţa studenţilor de la Universitatea Standford. La scurt timp, mama lui biologică a aflat că viitorii părinţi nu au studii superioare, tatăl nu terminase nici măcar liceul. „A refuzat să semneze actele de adopţie, a făcut-o doar după câteva luni, când părinţii mei au promis că eu voi merge la facultate. Acesta a fost începutul vieţii mele”, a povestit Jobs.

Colecta sticle de Cola şi mânca la biserică

Steve s-a mutat împreună cu părinţii lui adoptivi, Paul şi Clara Jobs, în California. Mai târziu, familia sa a mai adoptat o fată căreia i-au dat numele Patti. Între timp, părinţii biologici au terminat facultatea, Abdulfattah Jandali a devenit profesor de ştiinţe politice, iar Joane Simpson – logoped.

Între timp, Joanne Simpson s-a despărţit de tatăl lui Steve Jobs, s-a căsătorit cu un alt bărbat şi a născut-o pe Mona Simpson, sora biologică a lui Jobs, care e o celebră nuvelistă în America şi profesor de limba engleză la UCLA (Universitatea din California, Los Angeles).

După şcoala generală, Steve Jobs a urmat liceul din Cupertino, California. Era hipiot, un fan declarat al celor de la Beatles.

De foarte multe ori, după ore, obişnuia să meargă la sediul companiei Hewlett-Packard din Palo Alto, California. Văzând interesul lui pentru tehnologie, cei de la HP l-au angajat pe perioada de vară. Aici îl întâlneşte pe Steve Wozniak, cel care avea să-i devină mai târziu partener de afaceri.

În 1972, la 17 ani, după absolvirea liceului, Jobs intră la Colegiul Reed Portland, Oregon. „Am mers la facultate, însă am ales una foarte scumpă, unde în scurt timp am cheltuit toate economiile părinţilor. După şase luni n-am văzut la ce îmi folosea, habar n-aveam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nici cum facultate mă va ajuta să-mi dau seama”, a povestit Steve Jobs studenţilor de la Standford. Aşa a hotărât să se lase de colegiu şi să se apuce de altceva, mergea doar la cursurile care îi plăceau mai mult. „Era destul de înfricoşător, dar, uitându-mă înapoi, cred că a fost cea mai bună decizie din viaţa mea. Nu a fost romantic, nu aveam o cameră unde să dorm, aşa că stăteam în camerele prietenilor şi dormeam pe podea, strângeam bani din sticle de Coca Cola colectate şi mergeam în fiecare duminică 10 kilometri pe jos pentru o masă bună la templu „Hare Krishna” (n.r. organizaţie religioasă filantropică hindusă).

La tratament spiritual în India

În toamna lui ’74, Jobs se întoarce în California şi începe să frecventeze împreună cu Wozniak, colegul şi prietenul său, întâlnirile Homebrew Computer, un club al pasionaţilor de calculatoare. În aceeaşi perioadă reuşeşte să se angajeze la Atari, o firmă populară de jocuri video, cu intenţia de a economisi bani pentru un „tratament spiritual” în India. I-a şi reuşit acest plan.

Împreună cu un coleg de liceu, Daniel Kottke, care a şi devenit primul angajat al Apple, a călătorit în India şi s-a făcut budist. La întoarcere a revenit la vechiul post de la Atari. Compania de jocuri a vrut să facă un gadget mai mic, dându-i lui Jobs sarcina de a crea un circuit, iar pentru fiecare chip minimalizat, primea câte 100 de dolari. Atunci a hotărât să împartă bonusul cu prietenul Wozniak, care, mai mult din amuzament, a reuşit să facă inutile în jur de 50 de cipuri. Cei doi au câştigat, raportat la actuală valoare a banilor, în jur de 5.000 de dolari.

Garajul părinţilor, primul sediu Apple

La puţin timp după aceea, lui Steve Jobs i-a venit ideea să creeze computerul pentru acasă. În garajul familiei sale, împreună cu Wozniak, a început să lucreze la primul produs Apple.

„În garaj nu aveam nici telefon. De câte ori trebuia să sunăm ca să vorbim cu magazinele, mergeam în camera lui Steve”, povesteşte Steve Wozniak într-un documentar realizat de jurnaliştii americani de la Bloomberg.

Aşa a apărut, pe 1 aprilie 1976, Apple 1, un computer într-o cutie de lemn care se conecta la un televizor. Însă succesul a venit cu adevărat când au lansat Apple II, un computer care avea şi monitor. Acest model s-a vândut în milioane de exemplare şi a dominat piaţa computerelor în anii ’80.

„Am fost un norocos, am descoperit ce îmi place să fac devreme, când aveam 20 de ani. Am muncit din greu, iar în 10 ani, Apple a ajuns de la doi oameni şi un garaj, la o companie de 2 miliarde de dolari şi 4.000 de angajaţi”, a declarat Steve Jobs.

Dat afară de compania pe care a creat-o

În 1983, când Apple era pe val, Steve Jobs l-a angajat ca director general pe John Sculley, unul dintre şefii de la Pepsi. „Vrei să vinzi apă cu zahăr toată viaţa sau vrei să vii cu mine şi să schimbăm lumea?”, l-a întrebat Jobs pe Sculley, care era destul de indecis. A fost una dintre mutările fatale făcute de Steve Jobs.

Din 1984, între Jobs şi Sculley lucrurile au început să se deteriorieze: „Ei bine, am angajat pe cineva despre care credeam că e foarte talentat să conducă compania împreună cu mine, iar pentru primii ani a mers bine, însă pentru planurile de viitor, opiniile erau divergente. Când am început să ne expunem ideile, bordul companiei a trecut de partea lui. Aşa am am fost scos afară. Aveam 30 de ani şi am fost concediat. Cum să fii disponibilizat de firma pe care ai creat-o? Eram devastat.”

Jobs, gura de oxigen a Apple

Jobs n-a renunţat. După câteva luni de rătăcire se hotărâşte să pună pe picioare o altă afacere. Aşa a apărut Next, o firma care a lucrat la dezvoltarea programelor de e-mail, a avut o divizie de hardware şi a produs un model de computer.

Între timp, Apple pierdea teren în faţa competitorilor. Vânzările erau dezastruoase şi se părea că nu mai există nicio cale de redresare. În 1996 apare o ştire bombă în presa americană, bordul de conducere al Apple a hotărât să cumpere Next, compania lui Steve Jobs şi să-l aducă înapoi, considerându-l o gură de oxigen.

„După ce am fost concediat de compania pe care o înfiinţasem eram devastat. Însă, în următorii cinci ani am pus pe picioare o companie care se numea Next, o altă companie numită Pixar şi m-am îndrăgostit de o femeie minunată care a devenit soţia mea. Presupun că nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Apple nu m-ar fi concediat, a fost un medicament cu gust îngrozitor, dar se pare că pacientul avea nevoie de el”, le spunea Jobs într-un discurs, studenţilor de la Standford.

De la revenirea sa, Apple parcă a reînviat. iPod, iPhone, iPad, evoluţia computerelor MacBook sunt doar câteva dintre gadgeturile produse sub atenţia sa.

A cumpărat cu 10 milioane de dolari şi a vândut cu 7,4 miliarde

Studiorile Pixar a fost una dintre cele mai bune afaceri pe care le-a făcut Steve Jobs şi prin care şi-a demonstrat calităţile de vizionar în lumea tehnologiei. În 1986, cumpără The Graphics Group, studiourile de animaţie pe computer ale regizorului George Lucas, redenumite mai târziu Pixar.

În 1995, din studiourile Pixar este trimis către cinematograf primul film de animaţie făcut pe calculator – Toy Stoy. Avea să fie o mare lovitură, în colaborare cu Disney apar în următorii ani titluri de animaţii care au intratat în box office – A Bug s Life, Monsters, Toy Story 2, Finding Nemo sau Cars.

În ianuarie 2006, Disney ajunge la o înţelegere cu Steve Jobs şi cumpără studiorile Pixar, pe care le achiziţionase cu 10 milioane de dolari, în schimbul sumei de 7.4 miliarde de dolari.

Viaţa personală

„La 17 ani am citit un proverb care spunea: „Dacă trăieşti în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, într-o zi cu siguranţă vei avea dreptate”. M-a marcat, iar de atunci, în fiecare zi mă uit în oglindă în fiecare zi şi mă întreb, „Dacă astăzi e ultima zi a vieţii, aş face ceea ce vreau să fac astăzi?”, iar atunci când răspunsul este „Nu”, ceea ce se întâmplă în foarte multe zile, ştiu că trebuie să schimb ceva”, a declarat jobs într-un discurs.

S-a căsătorit în 1991, când avea 31 de ani, cu Laurene Powell, unul dintre conducătorii Archieva, societate care oferă servicii persoanelor cu dizabilităţi şi cofondatoare a unei companii care produce şi distribuie alimente bio. Căsătoria a fost oficiată de un călugăr budist.

Soţii Jobs au un fiu, Red Paul, şi încă doi copii, care provin dintr-o căsătorie anterioară a lui Laurene. Jobs mai are o fată, Lisa, născută în 1978, dintr-o relaţie pe care a avut-o cu pictoriţa Chrisann Brennan. Iniţial, până la testul de paternitate nu a recunoscut că este tatăl, susţinând că era steril.

Medicii i-au descoperit cancer

În 2004, Jobs a primit o veste şocantă, era bolnav de cancer. „Am făcut o scanare şi mi s-a descoperit o tumoră la pancreas, nici nu ştiam ce e pancreasul. Doctorii mi-au spus că e un tip de cancer incurabil şi s-ar putea să mai trăiesc între 3 şi 6 luni. Docotorul mi-a spus să merg acasă şi să-mi pun afacerile în ordine, mesajul codat al doctorilor pentru „pregăteşte-te de moarte”. Să le spui copiilor tăi tot ce trebuie să ştie despre afacerile tale, credeai că poţi face asta în următorii 10 ani”, declara Jobs.

În următoarele zile a făcut o biopsie, iar medicii nu îi mai dădeau aproape nicio şansă de viaţă. „Când s-au uitat la microsop, doctorul a început să plângă pentru că era o formă foarte rară de cancer pancreatic, iar singura şansă era operaţia. Am făcut-o, iar acum sunt bine. Am fost aproape de moarte şi sper să nu se mai întâmple pentru mulţi ani de acum înainte”, a mai adăugat şeful Apple despre experienţa sa cutremurătoare. Cei care au colaborat cu Steve Jobs spun că, atunci când lucrezi cu el, nu există cale de mijloc: fie îl placi la nebunie, fie îl urăşti.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: